Aberaţii

Sunt incoltita de vicii insuportabile care ma fac sa plec de pe acest pamant.
Si-n timp ce-mi pierd ultimile clipe aici,altii se gandesc cum e daca mi-ar mai face rau.
Acum ma simt panicata din cauza intuitiilor malefice puse in practica de asa zisii imbecili de prieteni,dar cu toate acestea nu stiu exact ce vreau.
Imi pun mintea cu ei,dar pic,ma razbun,dar nu stiu pe cine,ii refuz,dar nu stiu de ce.
Spun ca acesta-i un vis,dar nu cred.
Ma ciupesc,dar simt ca ma doare.
Tentatiile ma urmaresc,ma doboara,apoi ma ucid,dar fara mila.
Simt ca ma doare,ma zbat sa scap din ghiarele acesteia,in final niciun rezultat.
M-a ucis!Practiv am o noua viata,teoretic bine ca am scapat de viata veche.
Aici voi fi pasnica,linistita,daca o sa pot,putin si fericita.Aici oamenii nu vorbesc,aici fac ce vreau,daca nimeni nu ma vede,eu pot vedea pe toata lumea.Nu se supara nimeni,nimeni nu rade,nimeni nu plange...
Acum,lasa-ma frate sa-mi vad de viata !

Umbra amintirilor.

Nu pot sa cred cum este posibil,acum imi dau seama si constientizez ca visele devin realitate.Atunci cand sunt vise totul e defapt numai lapte si miere,insa atunci cand asa zisele vise sunt defapt cosmaruri,laptele e amar si mierea e sarata.
Insa tot nu inteleg cum de m-a gasit,aceasta intrebare imi macina sufletul,rupe din el bucata cu bucata si inghite din plin...
Alerg pana acasa,urc scarile cate 3 odata,deschid usa cu mare greutate,chinuindu-ma sa bag cheia in broasca,mainile-mi tremura,inchid repede usa dupa mine si izbucnesc intr-un plans amar.Lacrimile-mi curg siroaie si nu prind ideea 'De ce eu?'.
Gata,stiu,voi sta inchisa-n casa,nu voi mai iesi pentru o perioada,aici nu ma va cauta nimeni.
Imi sterg lacrimile si apoi ma intind usor pe pat,imi i-au pernuta-n brate si atipesc.
Dimineata,trezindu-ma fara niciun chef de viata.
M-am trezit doar pentru ca a sunat ceasul,nici nu stiu de ce si cand l-am pus.
Obosita si plictisita,doar cu gandul la pc,la cafea,la bani si nu mai stiu la ce dracu, c-am si uitat.
Aveam casa si un pat calduros unde sa-mi petrec noaptea;aveam sute de prieteni cu care stateam vara si priveam stelele pana dimineata;aveam vise in fiecare noapte cu luna plina;aveam sperante la infinit,aveam...
Acum nu mai am nimic.
Mi s-a luat din mine tot ce era mai frumos si bun,bucata cu bucata,cate una pe zi ce trecea.
Acum eu,si iar eu.
La inceput aveam atatea de luat,atatea de dat,tot eu am ales sa plang,sa spun ca soarta a fost nedreapta.
PS . Pentru ca  nu trec prin viata,ci viata trece prin mine.

Puteri scazute lipsite de emotii

Mi s-a strans stomacul intr-un ghemotoc. Lacrimi sarate imi uda obraji, urmarind o cale sigura de-a lungul lor, alunecand pe marginea barbiei, udandu-mi tricoul subtire ce-l port. Neindemanatic, la fel ca un copil mic, imi sterg lacrimile, dar ele se incapataneaza sa cada in continuare, asa ca le dau pace. Strang in pumnul drept o pana, o pana firava de culoare alba. Mi-au distrus aripile. Aripile mele ce nu au crescut inca suficient, nu suficient inca sa ma ridice. Mi le-au distrus.
Cam asa ma simt in momentul asta. De parca cineva mi-ar fi tras scaunul de sub fund sau cineva ar fi facut sa se surpe pamantul sub picioarele mele. Ma simt la pamant. O sa ma ridic, stiu asta, dar momentan sunt prea obosita sa incerc sa o fac. Nu prea sunt importante motivele din cauza carora ma simt astfel, oricum sunt prea multe, adunate toate la un loc. S-au strans de o bucata de vreme, si ultimul lucru care s-a intamplat a umplut paharul facandu-ma sa dau tot afara. In ultima saptamana m-am simtit destul de rau in fiecare zi, dar am incercat sa uit cat timp eram cu prietenii,dar atunci cand ma intorceam acasa iar ma simteam ca naiba. M-am gandit de multe ori ca sunt o persoana egoista, dar in ultime zile am realizat ca de fapt imi pasa foarte mult de anumite persoane din jurul meu, de ce fac, de ce spun, de ce li se intampla si de parerea lor as putea spune. De parerea majoritatii persoanelor ma doare in cot, dar anumite persoane care conteaza pentru mine pot sa ma schimbe.Am nevoie de o imbratisare, o imbratisare pe bune, o imbratisare de la o persoana draga mie, exclusand familia. Poate o sa primesc acea imbratisare saptamana viitoare. Sincer, sper din tot sufletul, cred ca imbratisarea aia m-ar pune de tot pe picioare. Azi am decis sa nu mai imi pese atat, chiar de persoanele dragi mie si sa ma opresc din a ma auto-acuza de fiecare data, gasindu-le astfel o scuza celor care au gresit. Intr-o cearta, ambii au gresit. Eu stiu a recunoaste atunci cand am gresit, dar unele persoane nu, isi cer doar scuze mai tarziu. Dar scuzele nu servesc la nimic, intamplarea se poate repeta foarte usor. Am decis, o sa privesc lucrurile cu calm si o sa incetez sa spun ca intotdeauna sunt doar eu aia rea.