Copilaria,singurul paradis pierdut.

Copilaria ar trebui sa reprezinte pentru fiecare om pura armonie si perioada cea mai fericita din viata lor.
Chiar daca unii parinti isi maltrateaza copii de mici, ii pun sa munceasca de la varsta de 3-4 ani,ma refer la tiganiromanizati care isi pun copii abia iesiti din scutece,sa cerseasca la coltul blocului sau biserica ori locurile vizitate mai mult de oameni.Aici, ar trebui ca cineva sa i-a mici masuri.Asa poate sa faca toti parintii si apoi,nimeni nu le mai ofera sprijin,ii lasa sa-si piarda viitorul.
Desi, acum 20-30 de ani copilaria aceea inocenta,fara griji,plina de joaca si voie buna se bucura de tot ce insemna o noua jucarie,o ciocolata chinezeasca,o portocala sau o banana.In ziua de azi copii le au pe toate si nu le pretuiesc la fel de mult.
Faceti si voi o comapratie intre un copil de la tara si unu de la oras,de exemplu Suceava-Bucuresti ,descoperi dupa loc ce fel de copil este.
Pe scurt e tot ce-a ramas in urma noastra,e balonasul fericirii care ne provoaca siroaie de lacrimi cand ne aducem aminte de cele mai minunate clipe,sunt anii aceia in care nu conta nimic.




Acum vreau sa-mi las putin timp liber sa va povestesc un an din copilaria mea.
Cred ca eram prin clasa a II-a spre a III-a .
Aveam si eu un fel de prietene bune,care imi sunt si acum.
Eram vreo 4  fete in total si mai erau inca 4 fete care nici macar nu le spuneam "Buna!" pe strada,sau cand intram in clasa,eram mai mult separate sa zic,asa.
Iar cu acele 3 prietene cu care ma intelegeam bine,ne mai ceratm si noi din niste chestii banale,chiar nu mai stiu acum nici macar un exemplu de cearta.
Atunci cand ne certam spuneam mereu"Nu m-a mai joc cu tine!" si nu dura mult,vreo 2-3 ore,si apoi ne impacam.
Tin minte ca odata a tinut o cearta vreo 2 zile,si eram certate cu toate,eram singura,era atat de urat,orele treceau foarte repede,dar spre deosebire de pauze in care mereu,inainte,ne jucam Alb pe Negru.Acel joc consta in patratelele si dungile alb si negru aflate pe podea,era un fel de marmura.
Ele se jucau ,iar eu stateam pe calorifer pe hol,si priveam cu lacrimi in ochi si cu sufletul gol asta.
Asa au tecut multi ani cu cearta cu imapcari la fiecare 2 ore.
Si acum ne mai certam asa,dar mai rar ,iar cu fetele celelalte sa fiu sincera ne intelegem mai bine decat anii aceia in care nu vorbeam deloc.
Si o sa regretam foarte mult chestiile astea,pentru ca o sa urmeze despartirea aceea in care o sa ne vedem foarte rar la saptamani,luni sau poate si ani pentru ca ne desparte viata.
As mai da macar un an din viata sa fim impreuna aceiasi clasa de "tampiti" care sperie tot holul.